1. Infuzia
Infuzia este forma cea mai frecventă de folosire în condiţii casnice a unor organe de plante medicinale. În general se foloseşte această formă ori de câte ori trebuie obţinute principiile active din produse vegetale mai gingaşe cum sunt florile, frunzele şi părţile aeriene care conţin principii active termostabile şi greu solubile la rece.
În acest scop produsul vegetal, adus intr-un grad de mărunţire corespunzătoare, se umectează într-un vas smălţuit sau de porţelan cu 3 părţi de apă şi se lasă în repaus 5 minute; după aceea se adaugă cantitatea de apă indicată, încălzită la fierbere, apoi se acoperă vasul cu un capac şi se lasă să stea astfel cca 30 de minute, agitând din când în când. După scurgerea acestui timp când infuzia are temperatura de 40^oC se filtrează prin pânză sau tifon, cel mai recomandabil fiind însă vata care are puterea cea mai mare de reţinere a diverselor ţesuturi, se stoarce rezidiul, se spală cu cantitatea suficientă de apă cu care se completează soluţia extractivă la volumul necesar - adică indicat iniţial - şi se îndulceşte cu miere de albine. În cazul în care infuzia este destinată unui bolnav de diabet sau cu deranjamente gastrointestinale însoţite de diaree, îndulcirea se va face cu zaharină.

2. Decoctul
Decocţia este operaţia de extracţie ce se realizează prin fierberea produsului vegetal mărunţit cu solventul necesar, obişnuit apă, lichidul obţinut fiind denumit decoct sau popular fiertură.
Decocţia constă în tratarea produsului vegetal mărunţit, într-un vas de metal smălţuit, cu cantitatea de apă necesară şi fierberea lui timp de 15-30 minute. Fierberea timp de 15 minute se aplică în cazul părţilor aeriene herba şi a organelor de plantă care conţin mucilagii, iar 30 de minute în cazul rădăcinilor, scoarţelor şi rizoamelor. Soluţia extractivă se filtrează fierbinte, reziduul se stoarce şi se completează cu apa de spălare la volumul indicat în reţetă. In mod obişnuit, atât infuzia cât şi decoctul preparate în casă mai sunt cunoscute şi sub denumirea de ceaiuri.


3. Maceratul
Maceratul este soluţia extractivă obţinută prin operaţia denumită maceraţie sau plămădeală care foloseşte ca lichid de extracţie apa, alcoolul, vinul şi oţetul. Această operaţie se efectuează, de la caz la caz, atât la rece cât şi la cald.
Macerarea constă în tratarea produsului vegetal mărunţit cu cantitatea necesară de solvent rece sau cald, menţinerea în contact timpul necesar şi apoi separarea soluţiei extractive din reziduu prin filtrare.
Macerarea la rece cu ajutorul apei este operaţia cea mai frecvent utilizată în condiţiile casnice şi constă din tratarea produsului vegetal cu cantitatea de apă prescrisă; este recomandabil să se folosească apă proaspăt fiartă şi racită şi menţinerea amestecului un timp determinat la temperatura camerei (15-25^oC). Deşi de multe ori se recomandă ca timpul de extracţie să fie de 30-60 minute, totuşi se consideră că numai folosirea unui timp de extracţie de 3-6 ore asigură o extracţie practic totală a principiului activ; şi într-un caz şi în altul se agită din când în când. Soluţia extractivă se filtrează, reziduul se spală tot cu apă proaspăt fiartă şi răcită şi se completează la volumul indicat.
Macerarea la rece se utilizează în cazul plantelor medicinale ale căror principii active se dizolvă în apă la temperatura camerei (15-25^oC) şi se alterează la temperaturi mai ridicate; se aplică de predilecţie la organele speciilor vegetale care conţin mucilagii cum sunt frunzele şi rădăcinile de nalbă, seminţele de in etc.
Soluţiile extractive efectuate prin macerare la rece, dar folosind ca solvent alcoolul de diferite concentratii sunt denumite tincturi, de regulă aceste forme preparându-se în farmacie şi de către industria chimico-farmaceutică.
Macerarea la cald denumită atât digerare cât şi digestie se realizează cu solventul la 40-60^oC, în general la o temperatură inferioară aceleia la care solventul fierbe. Solvenţii folosiţi în acest caz sunt apa, alcoolul, amestecul lor şi uleiul. Macerarea la cald este o operaţie folosită din timpurile îndepărtate de către strămoşii noştri pentru preparat maceratul sau mai precis spus uleiul de muşeţel şi uleiul de sunătoare. Deşi aceste forme medicamentoase nu mai sunt folosite în terapeutica ştiinţifică, totuşi poporul le prepară şi le utilizează pe scară mai mult sau mai puţin largă.
Tehnica folosită este următoarea: circa 20-30 g de produs vegetal mărunţit se amestecă cu aceeaşi cantitate de alcool concentrat, iar după 12 ore se adaugă 200 g de ulei de floarea-soarelui, amestecul rezultat menţinându-se 3-4 ore pe baia de apă în fierbere, agitând din când în când. Se lasă totul în repaus 2-3 zile, apoi se strecoară printr-o pânză, storcându-se reziduul; lichidul obţinut se lasă în repaus 24 de ore şi, în final, se refiltrează prin tifon, produsul rezultat putându-se acum folosi în scopul dorit. Este bine ca uleiurile medicinale să fie conservate la rece în sticle colorate şi de capacitate mică.
Se recomandă ca atât infuzia, decoctul cât şi maceratul la rece să se prepare numai în cantitatea necesară pentru 24 de ore şi să fie conservate la rece, deoarece o păstrare mai îndelungată favorizează dezvoltarea microorganismelor, care, prin sistemele lor enzimatice, degradează şi, deci, inactivează principiile active, iar pe de altă parte, aceste soluţii extractive alterate pot provoca tulburari gastrointestinale serioase, în cazul în care vor fi folosite în uzul intern.
De asemenea, se mai recomandă ca părţile de plante sau produsele vegetale să fie în prealabil bine spălate cu apă - operaţie care trebuie efectuată repede - pentru a îndepărta pământul, nisipul şi alte impurităţi, unele hidrosolubile.

4. Vinurile medicinale
Vinurile medicinale sunt forme medicamentoase mult folosite în trecut cât şi în prezent de poporul nostru. În condiţii casnice ele se prepară prin macerarea la rece, timp de 7-8 zile a materiei prime vegetale mărunţită convenabil, cu vin de calitate superioară utilizând cca. 1 litru de vin pentru 30-50 g de produs şi agitând din când în când; se filtrează, se stoarce reziduul, iar lichidul rezultat se lasă să sedimenteze 24 de ore, apoi se refiltrează şi se completează cu vin până la 1 litru. Uneori se îndulceşte cu cca. 50 g zahăr.

5. Pulberile
Numeroase produse vegetale şi în special frunzele, părţile aeriene, scoarţele şi uneori părţile subterane se administrează sub formă de pulbere. Dacă operaţia de pulverizare este oarecum realizabilă în casă în cazul frunzelor şi părţilor aeriene, în schimb este mai greu de efectuat în cazul părţilor subterane, de aceea se recomandă ca pulberile respective să fie procurate din farmaciile publice.